Teatre /Theatres cu Adriana
29 Iunie. Seria „Invited Artist/Artist Invitat” a început cu Adriana Gheorghe, care a prezentat un performance în spațiul Teatre/Theatres, la invitația Elizei Trefaș. Atunci când scriu un text despre un eveniment public, îmi place să păstrez un format. Are câteva elemente pe care numai eu le știu, dar nu sunt greu de identificat. În acest caz, evenimentul a avut loc cu atât de mult timp în urmă încât am uitat o mare parte din detalii. Am avut mai multe discuții cu Adriana, pe baza performance-ului ei, pentru că am vrut să nu greșesc ceva, cumva.
Etajul roz – pe Schitu Măgureanu la numărul 21, spațiul unde a avut loc evenimentul mi-a devenit cumva familiar acum, după câteva vizite. Urcând o scară îngustă, ușa pare deschisă, nu știu cum să spun, chiar dacă este închisă. O parte din viitorii spectatori ai performance-ului așteptau în hol, alții la fumat pe balcon. Eliza ne-a invitat în sala de spectacol. Ca să fiu sincer, eu am avut un dublu rol; am fost rugat, cumva neoficial, să înregistrez în felul meu evenimentul. Din punctul meu de vedere nu am reușit, am prins doar frânturi, câteva cadre foto, câteva minute video. Adriana era pe scena improvizată, delimitată de corpuri de iluminat. Noi toți ne-am așezat pe margine, în mare parte pe jos, erau doar două scaune.
Oare Eliza ne-a spus ceva? Da, un fel de introducere, sigur nu e doar imaginația mea, doar că nu am reușit să fac focusul camerei și am ratat momentul. Într-un costum diferit de cel obișnuit artistei, performance-ul a început. Pe Adriana am văzut-o prima oară la MNAC, tot la un performance de-al ei. Atunci începeam să fotografiez evenimente publice, cu un aparat foto pe film, găsit într-un amanet, care între timp s-a stricat. Țin minte toate detaliile inutile, aveam filmul Fujifilm Superia 400.
Într-una din discuțiile pe care le-am purtat cu artista după performance, am vorbit despre montajul filmării, atât cel pentru arhiva ei personală, cât și pentru video-ul care va fi postat public. Cu ajutorul ei am realizat că am avut tendința să fac ca lucrurile, adică fotografiile performance-ului și bineînțeles video-ul, să fie despre mine. I-am spus că vreau ca textul acesta să fie la fel ca performance-ul ei, o confesiune. Cuvintele auzite în performance au spus că este vorba despre confesiune, despre confesiunea personajului principal din performance. De multe ori nu îți dai seama dacă lucrările Adrianei Gheorghe sunt despre ea sau nu; într-adevăr, face ea ceva magic care reușește să obscureze mecanismul lucrării, un fel de inimă mecanică cu mii de pinioane și axe cu came. Lucrarea ei de data asta m-a izbit direct, nu mă așteptam. A reușit să-mi provoace un flashback, m-a întors în timp într-o perioadă dureroasă din viața mea. Mi-a răsunat în gânduri momentul în care ne-a spus că este tristă, foarte tristă. A presărat termeni și regiuni din lume scufundate în hemoglobină.
Este vineri, 29 de minute după ora zero, iar mâine particip la un workshop care începe la ora opt. Morning me va avea de suferit, dar încerc de săptămâni să scriu acest text; îmi sunt dator mie, mi-am dorit să scriu acest review. Îmi spuneam că vreau să-i mulțumesc Adrianei pentru că a reușit să mă impulsioneze să scriu primul meu review negativ, dar nu cred că aptitudinile mele de scris sunt acolo și poate este doar o lamentare a unui om obosit și grăbit. După ce performance-ul s-a terminat, Adriana părea că a ieșit dintr-o transă nu foarte adâncă și că era mulțumită de ce a făcut.